Observatorul Astronomic

 

Tabelul de vizibilitate

Istoric: Astronomie

Din cele mai vechi timpuri omul a contemplat bolta instelata, intrebandu-se: ce este cerul? Ce legi ii guverneaza astronomiamiscarea? Dar singurul lucru pe care il putea face era sa observe cele circa 6000 de stele vizibile cu ochiul liber si sa le noteze pozitiile in asa numitele constelatii. El nu avea de unde sa stie ca Soarele este o stea si ca stelele isi datoreaza neobosita stralucire focului termonuclear care arde in adancul lor. Nu avea de unde sa stie ca planetele – asa a numit el aceste stele ratacitoare pe bolta cereasca – cu toata stralucirea lor nu erau stele, ci corpuri intunecate a caror lumina era reflectarea, ca intr-o oglinda, a celei primite de la Soare.

Pana acum cateva secole, dintr-o mandrie explicabila prin nivelul de atunci al cunostintelor sale, omul si-a plasat planeta, Pamantul, in centrul Universului, considerand-o inconjurata de toate celelalte corpuri ceresti. Abia in anul 1543, astronomul polonez Nicolaus Copernic a “indraznit” sa rastoarne aceasta imagine. El a demonstrat ca Pamantul se misca in jurul Soarelui si nu invers, punand bazele a ceea ce numim noi azi Sistemul Solar.

Organizarea Sistemului Solar propusa de Copernic (sistem care se numeste si heliocentric, adica cu Soarele in centru) a fost o idee revolutionara pentru timpul sau.

 

Dar sistemul heliocentric propus de Copernic a fost aspru criticat de Biserica Catolica, institutie care, din considerente religioase adoptase sistemul geocentric, adica cel care avea in centrul sau Pamantul. Pentru ca au sustinut si dezvoltat ideea heliocentrica, nu putini invatati au avut de suferit din ordinul Bisericii.

Totusi ideea lui Copernic era inca departe de realitate, deoarece el considera ca Soarele este centrul intregului Univers. Modelul lui a predominat insa pana in epoca moderna, pana la inventarea fotografiei si a marilor telescoape. Abia in prima jumatate a secolului XX marile intrumente astronomice au aratat ca unele “stele neclare”, numite de astronomi “nebuloase“, nu sunt doar niste nori de gaz in apropierea noastra, in Sistemul Solar, ci reprezinta galaxii, vaste aglomerari de stele, aflate la distante uriase de Pamant.

Soarele, Pamantul si celelalte planete, impreuna cu stelele vizibile si inca multe altele ce nu pot fi vazute de ochiul liber, fac si ele parte dintr-o astfel de galaxie, galaxia noastra. Vazuta de undeva, din mare departare, ea are forma de disc, cu o usoara umflatura in centru. Deoarece Sistemul Solar este situat in planul de simetrie al discului, acesta poate fi vazut in serile senine sub forma unei benzi luminoase care brazdeaza cerul, banda numita Calea Lactee.

In zilele noastre, instrumentele perfectionate si sondele spatiale au largit enorm orizontul cunoasterii. Imaginile obtinute cu ajutorul telescoapelor au atins frontiere de nebanuit ale Universului, de miliarde de ani lumina, iar analiza lor atenta arata o densitate neinchipuit de mare de galaxii. De pilda, numai in regiunea de pe cer delimitata de cele patru stele ce formeaza constelatia Carul Mare, cu ajutorul unui telescop pot fi vazute (pe cliseele fotografice) … un milion de galaxii!

Universul, Cosmosul

Universul contine tot ceea ce exista, de la cele mai mari galaxii, la cele mai mici particule subatomice.Majoritatea masei de materie observabila vine de la stele din cauza luminii pe care o raspandesc. Obiectele pe care nu le putem observa pot fi detectate daca emit diferite tipuri de radiatii. Chiar daca contine multe corpuri, Universul este un spatiu cu un vast volum de “nimic”. O singura parte a Universului este cunoscuta ca avand viata: planeta noastra.bafaa1053525c15a387c237d90167788

 Cea mai acceptata teorie cu privire la nasterea Universului este aceea a Big Bangului. Aceasta propune ca Universul era la inceput foarte dens, compact si fierbinte. Din motive necunoscute, o explozie cosmica numita Big Bang, s-a produs in urma cu 10 – 20 miliarde de ani, si de atunci Universul este intr-o continua expansiune.

 Teoria Big Bangului a fost elaborata datorita analizei luminii emise de galaxii, lumina acestora ajungand la noi cu o tenta rosiatica, ceea ce inseamna ca galaxiile se indeparteaza unele de altele. Efectul spre rosu al galaxiilor care se departeaza de noi este numit efect Doppler. Cu ajutorul acestuia mai putem afla si distantele dintre galaxii.

 Daca expansiunea va continua, Universul va deveni din ce in ce mai gol, iar spatiul din ce in ce mai rece. Insa daca Universul va incepe sa se contracte, galaxiile se vor apropia pana cand vor intra in coliziune si vor fuziona. Totul va fi distrus. Viitorul depinde de cantitatea de materie pe care o contine Universul pe metru cub. Insa potrivit informatiilor actuale ea este prea mica pentru ca Universul sa inceapa sa se contracte. Cu toate acestea in prezent cunoastem prea putin din tot Universul (cca: 5%), pentru a ne putea exprima categoric.

Sistemul Solar

Din lumea noastra mica, privim in oceanul cosmic de mii de ani! Vechii astronomi au observat puncte de lumina care pareau ca se misca printre stele. rpcerqwb2yy4tzydepumvgzeEi au numit aceste obiecte, planete, si le-au numit dupa zeitatile Romane – Jupiter, regele zeilor; Marte, zeul razboaielor; Mercur, mesagerul zeilor; Venus, zeul iubirii si al frumusetii si Saturn, tatal lui Jupiter si zeul agriculturii. Acestia au mai observat cometele si cozile lor stralucitoare si meteorii care, aparent, cadeau din cer.

Sistemul nostru Solar cuprinde 8 planete si 5 planete pitice (dintre care 4 sunt considerate “Plutoizi”). Cele 4 planete mai apropiate de Soare – Mercur, Venus, Terra si Marte – sunt numite planete terestre din cauza suprafetei lor rocoase. Planetele dincolo de orbita lui Marte – Jupiter, Saturn, Uranus si Neptun – sunt numite gigante gazoase. Planetele pitice sunt: Ceres (considerat si asteriod), PlutoHaumeaMakeMake si Eris (considerate si plutoizi).

Aproape oricare dintre aceste planete – si cativa din satelitii acestora – are o atmosfera. Atmosfera Pamantului este formata, in primul rand, din azot si oxigen. Venus si Marte au o atmosfera subtire formata din dioxid de carbon. Jupiter, Saturn, Uranus si Neptun au atmosfera predominant formata din hidrogen si heliu.

Astronomii din trecut credeau ca Pamantul este in centrul universului si ca Soarele si celelalte stele se rotesc in jurul lui. Copernicus a dovedit ca Terra si celelalte planete se rotesc in jurul Soarelui. Incetul cu incetul incepem sa cunoastem Universul si astfel apare intrebarea: Mai exista planete pe care viata ar putea exista? De vreo cativa ani astronomii au reusit sa detecteze indirect si alte planete (numite planete extrasolare) ce orbiteaza alte stele, insa deocamdata nu se poate spune daca exista si viata pe acestea.

Informaţie preluată şi adaptată de catre Denis MARCO, student